Cutitarul amintirilor obscure

In jos

Cutitarul amintirilor obscure

Mesaj  iulika la data de Mier Noi 25, 2009 5:24 pm

Cutitarul amintirilor obscure
~ Fan fiction ~

Cat de singur ma simt in aceasta mare de ganduri…In fiecare seara tristetile mele se astern incet pe o hartie ingalbenita de timp pe care, vantul le sulfa transformandu-le in valuri si se sparg de tarmurile oceanului infinit.Cat as vrea sa fiu ca ele…sa pot saruta piatra rece, inumana…Imi simt pleapele ca de plumb, imi simt foamea pulsandu-mi cu fiecare scurgere a nisipului timpului, iar ratiunea ma paraseste incetul cu incetul.Ah, faptura firava, nu ma lasa sa ma dezlantui, nu ma lasa sa-ti arat monstrul din mine, nu ma lasa sa-ti rapesc euforia vietii…Dar deja e prea traziu, imi simt coltii reci, penetrandu-ti pielea gatului firav.Simti cum viata ti se scurge cu fiecare secunda, iar monstrul din mine se calmeaza.
Am lasat acel trup firav sa-mi alunece din maini si am iesit din intuneric intrand in obscuritate.Inca o zi a mizerabilei mele existente se incheie, inca o viata rupta din radacinile ei firesti…Mi-am lipit fata de sticla rece si am suspinat adanc incercand sa diminuez tristetea.De la fereastra camerei mele putean observa trecatorii pasind sfios, bucurandu-se ca traiesc.Oameni, nimic altceva…fiinte vicioase si aproape inutile.Nu ii uram, dar imi provocau o stare de repulsie la contactul visual dintre noi.
Mi-am afundat mana in parul meu de culoare caramelului si am inchis ochii totul derulandu-mi-se in minte ca un film prost facut.Acel strigat de dispereare, reaceala din priviri, mana ei calda lovindu-mi in zadar pieptul, viata scurgandu-i-se din privire, apoi ramasa o umbra in intuneric, o relicva.Mi-am scuturat tamplele si am deschis larg fereastra.M-am infruptat din plin cu raceala noptii apoi buimac de vajaitul asurzitor am plutit deasupra orasului intr-o miscare lenesa, dar gratioasa in acelas timp.Simteam vantul cum imi biciuia revoltat fata si nu am mai privit lateral ci doar cerul negru in care ma pierdeam ca intr-o mare de seninatate.
Intr-un final mi-am indreptat pasii catre centrul orasului.Ma simteam ciudat si ce era si mai ciudat e ca inca simteam lipsa ei...La cei 18 ani ai mei nu ar fi trebuit sa am astfel de sentimente,sau judecand dupa existenta mea nu ar fi trebuit sa am deloc sentimente.Urasc asta, este atat de uman...
Fara sa-mi dau seama am ajuns intr-o zona aglomerata, ceea ce m-a deranjat asa ca mi-am indreptat rapid pasii catre o zona in care multitudinea de oamneni era mai rara.Priveam absent la arhitectura de prost gust a cladirilor din jur.Atunci am simtit o atingere fugara pe piept, m-am uitat brusc si am inteles.I-am zarit parul de culoarea noptii si ochii sticlosi.Privirile noastre s-au intersectat pret de o secunda.M-a studiat din cap pana in picioare si mi-a aruncat o privire plina de dorinta.Dupa care si-a cerut scuze si a plecat lasand in urma privirea-mi insistenta.Natura umana...si totusi uneori invidiez aceasta rasa inferioara mie, cum se bucura din fiecare fleac, cum simt ca traiesc, cum...cum...
Poate as fi putut avea o viata relativ normala daca mama nu s-ar fi purtat ca o femeie frivola si dipa ce a aflat ca eu il mostenesc mai mult pe tata si ca detin aceleasi puteri ca si el, nu a vrut sa-si mai asume responsabilitatea.Imi aduc aminte perfect acea zi...era o zi ploiasa de toamna.M-a luat de manam alergand prin ploaia rece, refuzand sa-mi raspunda la vro intrebare.M-a dus in spatele unei cladiri parasite langa niste tomperoane si acolo m-a si lasat.M-a imbratisat si mi-a spus ca e mai bine asa, dar mai bine pentru cine?Ah, de ce tot dezgrop trecutul,unde imi e gandul, ce viata normala, doar sunt vampir.Nu pot si nu vreau sa schimb asta, pentru ca sunt superior.Dar deja aberasem destul asa ca trebuia sa ma intorc in intuneric,in obscuriatate ca de obicei.M-am asigurat ca nimeni nu poate vedea forma mea angelica si am zburat spre ceea ce oamenii numesc ‘casa’.Ajuns acolo m-am aruncat pe pat, afundandu-mi capul intr-o perna, straduindu-ma sa adorm sau macar sa atipesc.Dar imi era imposibil...incercam sa ascund ceea ce sunt eu de fapt, sa imi infranez setea de sange...incercam sa ma lupt cu mine insumi.M-am ridicat din pat, eram agitat si simteam cum ma cuprinde o furie ce ma sugruma...uram sa ma simt neputincios pentru ca era atat de uman...Cu greu m-am calmat si am reusit sa atipesc dupa ora 6:55 am.Ziua urmatoare a fost una plictisitoare nu am facut decat sa astept cu ardoare sa se faca noapte...si noaptea s-a last usor si ceea de ce imi era teama se dezlantuia.Respiram din ce in ce mai sacadat de parca cineva m-ar strange de gat.Mi-am prins gatul intre maini si incercam sa ma eliberez, dar demonul din mine era mai puternic...ma domina.Cand am simtit ca ratiunea m-a parasit complet si nu ma mai pot importivi, am deschis geamul pornind in cautarea unei noi victime.Nu eram constient ca desi era noapte cineva ar fi putut observa forma mea angelica, dar probabil l-as fi sfasiat atunci.Zburam destul de repede astfel incat simteam cum vantul imi biciuieste fata cu atata inversunare de parca ar fi stiut unde ma duc.
Am zburat fara a avea o destinatie clara, pana m-a ispitit un balcon foarte mare si larg deschis.Parea a fi balconul de la camera unei fete, am zambit marsav desi nu m-ar fi deranjat nici daca era baiat, prada tot prada ramane de orice sex ar fi ea.Am intrat brutal in balcon si din balcon in camera ei.

asta e prima parte sper sa va placa... drunken
actiunea am relatato ca prin ochii unui baiat..am vrut sa incerc ceva nou
avatar
iulika

Mesaje : 2
Data de înscriere : 25/11/2009
Varsta : 23

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cutitarul amintirilor obscure

Mesaj  iulika la data de Mier Noi 25, 2009 5:34 pm

Partea a doua

In fata mea statea o faptura firava, care parea ca s-ar sfarama numai daca as strange-o in brate. M-am apropiat incet, ceea ce era foarte cioudat era ca ea nu se clintea din loc.Nu parea speriata si in ochii ei nu se citea spaima ci curiozitate.Apropiindu-ma din ce in ce mai mult am realizat ca trasaturile fetei imi erau cunoscute, acel par lung de culoarea noptii si acei ochi sticlosi.Era fata care se izbise de mine in ziua precedenta.Privind-o simteam cum imi revin incetul cu incetul sentimentele pure pe care le-am mostenit de la mama si cum dispare relativ ratatea practic impusa, implantata adanc in sange de catre tatal meu.Mi-am acoperit ochii cu mainile, iar amintirea viselor mele imi revenea furtunoasa in minte.Am clipit des si am incercat sa ascund acele imagini.Partial am reusit, dar aveam un sentiment straniu in inima.Era pentru prima data cand nu stiam ce sa fac.Consideram ca aflandu-ma intr-o situatie critica ar trenui sa mananc ceea ce am in fata, dar...privirea cu care ma sageta nu-mi permitea.M-am apropiat de ea pana au ajuns sa ne desparta doar cativa centimetrii.In camera era semii intuneric, iar razele lunii ii scaldau fata intr-o mare de lumina.Se uita curioasa la mine, fara a tipa sau macar inspaimantandu-se.Ceea ce era absolut neobisnuit.Toate victimele mele de pana acum scoteau strigate stridente de spaima si durere.Incepusem sa tremur, ma cuprinsera din nou fiorii, am apucat-o brutal de maini, am lipit-o cu spatele de mine si am vrut sa-mi infig coltii in gatul ei firav, dar nu se impotrivea deloc, parca nu avea viata in ea si nu era constienta ca e pe cale sa o piarda.Coltii mei erau doar la cativa centimetrii de gatul ei, insa am simtit pentru prima data compasiune, mila, dracu’ stie ce a fost in mintea mea atunci de am eliberat-o si m-am intors cu spatele la ea, cu gandul de a parasi incaperea.Doar ca o voce placuta ma face sa ma opresc in loc:
- De ce te-ai oprit?Intreaba fata privind catre mine cu ochi mari.
- Pentru ca asa am vrut!Nu ma fa sa ma razgandesc.
- Crezi ca mi-e frica?Spuse ridicand o spranceana.
- Cum de nu iti e frica de mine?
- Ar trebui sa imi fie?Intreaba pe un ton mirat.
- Asa ar fi normal.Ma grabesc sa-i raspund.
- Mi s-a mai spus ca nu sunt normala, deci nu esti primul care imi face astfel de complimente.Imi raspunse zambind sarcastic.Ar trebui sa imi fie frica, de ce?De sufletul negru ce se ascunde in spatele frumusetii tale?
- Tu chiar vrei sa mori mai repede?
- Sa te vad.Spuse ranjind si ducandu-si bratele la piept.
Acum chiar incepuse sa ma enerveze.Ma provoca, iar eu uram provocarile.Se pare ca nu mai eram eu o ciudatenie datorita infatisarii mele, ci ea pentru ca nu se temea de mine.Si pana la urma daca tot isi doreste cu ardoare sa mora mai repede, cine sunt eu sa stau in calea dorintei ei?
- Deci ma provoci?
- Ia-o cum vrei...
M-am apropiat din nou de ea,iar de aceasta data se dadea si ea inapoi,dar zambind fara macar o urma de spaima pe fata.Insa privirea mea era dura, o priveam aspru si ii fizam gatul cu privirea.S-a dat inapoi pana a atins cu spatele de perete, iar eu am urmat-o, punandu-mi palmele in jurul ei lipite de perete.Ma apropiam din ce in ce mai mult de gatul ei pana cand fara sa observ s-a ridicat pe varfuri, pentru ca eram mai inalt ca ea si m-a sarutat.Nu stiam cum sa reactionez asa ca am lasat-o sa vad ce are de gand.Cat despre acel sarut...ei bine de obicei eu imi sarutam brutal victimele mai atragatoare, asta inainte sa le iau viata, dar acum nu am fortat-o si totusi m-a sarutat.Trebuie sa recunosc ca arat bine daca excludem aripile si totusi era cea mai ciudata fata pe care o intalnisem pana atunci.Ma uitam prostit la ea, pana cand tot ea e cea care rupe tacerea.
- Ce?Nu ti-a placut?
- Nu e vorba despre asta, ma gandeam doar...
- Unde?
- Departe...
- Ca de exemplu?
- Daca chiar esti o fata si nu un extraterestru.
- Sa sti ca si eu pot musca de gat!Nu ma provoca!
- Cred ca e momentul sa ne luam la revedere.Am spus cam nonsalant desi mi-ar fi placut sa mai raman.
- Spune-mi macar numele tau!
- Ryan.Spun eu intorcandu-ma cu spatele si dand sa plec.Am facut cativa pasi, apoi m-am porit in loc.Dar al tau?
- Ayumi.
- Ma voi stradui sa nu-l uit.Am spus si in cele din urma mi-am luat avant si am zburat in inaltul cerului,bineinteles coborand relativ rapid pentru a-mi potoli foamea.
Pe o strada laturalnica se afla o singura persoana pe o banca, parea asteptand pe cineva.Era victima perfecta.Am prins-o brutal pe la spate si radeam dracesc, auzindu-i strigatele de spaima.Mi-am infipt coltii in gatul ei si simteam cum penetrandu-i pielea fina, imi stapanesc deomnul din mine.Dupa ce am lasat-o fara viata...i-am lasat corpul sa-mi alunece usor din maini si am zburat satisfacut pierzandu-ma in vazduhul intunecat.Astfel satul fiind partea mea umana mostenita de la mama, avea nevoie de odihna.Intors in mediul sufocant pe care oamenii il numesc casa.Ma pun in patul meu tare si fixez tavanul cu privirea.Mii de ganduri ma napadesc.Cum de m-am nascut eu?Din dorinta, dintr-o greseala, de ce a hotarat mama ca trebuie sa se debaraseze de mine?Ce s-a intamplat cu tata?Am atatea intrebari la care raspunsul asteptat intarzie sa apara.Cert e ca semidemon fiind nu sunt acceptat nici de oameni nici de vampiri.Sunt pe cont propriu, singur, intr-o lume in care de fapt nu ar fi trebuit sa fiu.Singur...Dintr-o data imi amintesc acei ochi sticlosi si sarutul de mai devreme.Imi scutur tamplele si fara sa imi dau seama adorm.
Dimineata urmatoare ma trezesc strapuns de razele soarelui, care se revarsa peste mine acoperindu-ma cu o mare de lumina.Ma ridic incet din pat, privesc prin perdeaua trasa partial si vad cum oamenii se agita, se aud rasete si se citeste fericirea pe fata lor, iar vremea de afara ii sustine.Oameni nimic altceva...
Imi iau ceva haine si merg sa fac un dus.Simt cum stropii reci se lovesc razbunator de corpul meu, ceea ce imi da o senzatie placuta.Dupa ce imi termin dusul, ma imbrac,imi sterg parul cu un prosop si pornesc televizorul in speranta ca voi mai alunga din plictiseala.
“Aseara o pasare gigantica a sfasiat o tanara ce se afla singura pe o strada din Osaka.Trupul neinsufletit al victimei a fost gasit de catre niste liceeni in timp ce pe cer a fost zarita un fel de pasare gigantica, avand un penaj de culoare neagra.”
Aia nu era o pasare sunt sigur!Cred ca era un vampir deplin, pentru ca semii-vampirii nu-si sfasaie victimele.Inca un vampir in acest oras?Ma intreb cine e...E posibil sa fie tata?Ma indoiesc, dupa ce mama s-a purtat ca o femeie frivola, in cautarea placerii, s-a debarasat de ea.Ma intreb daca stie de existenta mea...Nu cred...in plus cui ii pasa?Nu am nevoie de el.Ma arunc pe un fotoliu lasandu-mi usor capul pe spate.Din npu fixez tavanul cu privirea si imi aduc aminte de acei ochi sticlosi.Care e secretul lor?Ce se ascunde in spatele acelor ochi?De ce imi doresc sa-i revad?Oricat mi-as dori sa-i alung amintirea din minte...chipul ei s-a imprimat deja acolo.Stiu ca nu e bine, dar imi doresc s-o reintalnesc.Insa momentan s-ar putea sa am probleme mai grave de atat daca noul vampir e unul deplin.Ce voi face atunci?Nimic!Ce voi face pana atunci?Nimic!Deocamdata voi astepta sa se lase seara apoi voi hotari daca sunt sau nu capabil sa o fac.Tot restul zilei mi l-am petrecut in casa asteptand sa se lase noaptea.Si asta nu pentru ca nu as putea iesi din casa pe lumina ca vampirii deplini, pur si simplu urasc aglomeratia si vremea frumoasa de afara.In plus sunt imun la razele soarelui pentru ca mama mea muritoare fiind mi-a transmis din genele ei.Parca tintuit in acest fotoliu sunt atat de neajutorat.De fapt sunt jalnic ca nutresc sentimente pentru femeia care m-a abandonat...pe care ar fi trebuit s-o sfasai in momentul in care am hotarat sa-i iert greseala si am mers s-o caut, afland astfel ca e casatorita si are 2 copii.Pana la urma sunt un monstru, un demon, cine ar vrea sa ma aiba alaturi?Daca nu femeia care mi-a dat viata atunci nimeni nu va putea avea vrodata astfel de simtaminte pentru mine.Imi scutur tamplele incercand sa ripesc aceste ganduri atat de...umane si fara sa imi dau seama adorm.Cand m-am trezit era deja ora 19:15.Dormisem ceva...Ma ridic lent de pe fotoliu incercand sa ma intind.Afara se lasase amagitoare noaptea, ma plimb prin casa nestiind daca e doar instinct sau dorinta, apoi deschid geamul si cuprins de un intuneric ametitor, ma las purtat in vazduh.Fara sa imi dau seama ca am zburat nebuneste, am ajuns la balconul lui Ayumi si deoarece era larg deschis am putut privi inauntru, insa m-am asigurat ca nu ma poate vedea.Era din nou semi-intuneric in camera,iar ea purta pantaloni scurti si un maieu, lasandu-si parul sa i se reverse pe spatele relativ gol.Avea miscari lente, dar gratioase in acelas timp.Imi placea s-o privesc, dar brusc mi-am dat seama ca nu-i bine si ca locul meu nu-i de fapt acolo si am dat sa plec , cand o voce subtire ma opreste:
- Nu asa de repede!Spuse Ayumi cu mana rezemata de usa balconului.Cum era posibil?Eram sigur ca nu m-a observat.
- Nu credeam ca ma vei observa.
- Ochii mei sunt obisnuiti cu intunericul deci pot spune ca am o vedere buna.Ce te aduce aici?
- Poate am venit sa termin ce am inceput ultima data cand ne-am vazut.Am spus eu cu o privire care pe atunci o consideram ca o va infricosa.
- Adica sa termini sartul?
- Ha?Adica sa-ti beau sangele.Spune eu cu o oarecare mirare.
- Atunci nu ai ce termina, caci nu ai inceput nimic atunci.Spuse scotand limba si afisand un zambet copilaresc.
- Poate voi incepe acum.
- Va fi distractiv.
- Eu nu prea cred.
- Pune-ma la incercare.
- Esti nebuna?Vrei sa mori?
- Nu...Dar sunt sigura ca nu ai fi in stare sa-mi faci rau.Spuse asezandu-se pe un scaun, iar eu am urmat-o in camera cu pasi mici.
- Ce te face sa crezi asta? Am ucis zeci de fete ca tine.Crezi ca voi avea mila?Ei bine afla ca eu nu cunosc sentimentul asta.
- Atunci de ce nu m-ai muscat atunci?De ce esti inca aici?
Tipa punea intrebari care ma blocau, nu stiam ce sa-i raspund pentru ca pana la urma nici eu nu stiam de ce ma aflu acolo.Dar trebuia sa ma impun, sunt superior, si uneori arogant.Mi-am sprijinit mainile de spatarul scaunului in jurul ei si o priveam rece in ochi.Dar parca priveam o stanca, nu se inspaimanta ceea ce ma enerva la culme nu stiam cum sa reactionez asa ca am apucat-o de barbie si am sarutat-o brutal.Dar spre surprinderea mea mi-a raspuns la sarut.Chiar ma gandeam daca e om sau extraterestru sau doar prea curajoasa.Dupa sarut doar a zambit si a ramas in locul in care se afla, iar eu agitat fiind am dat sa plec insa s-a ridicat de pe scaun si a strigat dupa mine.M-am oprit in loc si am ascultat ce avea sa spuna:
- Te vei intoarce?
- Poate!
Si am zburat vijelios, gustand din raceala noptii care ma cuprindea cu fiecare avant.Ce fusese lucrul pe care tocmai l-am facut?De ce?Orice ar fi fost nu trebuie sa se repete.Nu ma pot indragosti de o muritoare.Nu trebuie sa fac aceeasi greseala care a facut-o si tata.Mi-e scris sa fiu singur tot restul vietii pentru ca fac parte din doua luni diferite si totodata din niciuna.Nu sunt acceptat si va trebui sa imi petrec eternitatea singur.Nu imi venea sa merg acasa...am ramas singur colindand strazile pusti.Vantul sufla risipind florile roz de cires in vazduh.Strazile erau luminate doar partial, iar sub un felinar apris, pe o banca se aflau doi tineri.Se lasau purtati de romantism, lucru care ma irita.As fi putut sa ii sfasai pe loc, dar imediat mi-a aparut in minte chipul lui Ayumi si m-am oprit.Mi-am dus mainile la tample si am inceput sa urlu.De ce nu ma ajuta ratiunea, de ce se repeta acest blestem?Atatea intrebari al caror raspuns intarzie cu mult sa apara.Cuprins de deznadejde si o coplesitoare durere ce ma sfasia din interior spre exterior, hotarasc sa ma inchid din nou in acea sufocanta cutie de chibrituri.Ma pun in pat, imi duc mainile sub cap si fixez tavanul cu privirea.Nu ca m-ar ajuta, dar din lipsa de ocupatie incep sa ma gandesc la diferite lucruri.Uneori cred ca gandesc prea mult.Dar nu am stare, deschid televizorul si caut ceva haine pentru a ma schimba dupa ce voi face dus.La televizor pe ‘Sakura TV’<se anunta ca au fost gasite opt persoane sfasaiate pe strada.Circumstantele sunt suspecte>.Suspecte pe dracu’.El a fost, dar opt victime intr-o singura zi?E prea mult.O face doar din placere, pentru a-si satisface nevia de sange are nevoie de o singura victima la doua zile.Ceea ce imi confirma faptul ca e vampir deplin.Deci o confruntare intre noi nu va duce decat, cu siguranta la sfarsitul meu, trebuie sa fie puternic.Dar nu imi e frica, nu cunosc acest sentiment si nu sunt narcisist.Am facut un dus rece in speranta ca ma vor lasa macar pentru o perioada gandurile, dar nu a fost asa.Picaturile reci ce se izbeau de corpul meu nu faceau decat sa imi readuca in minte imaginea chipului ei.Cum se poate sa plac o persoana pe care o cunosc de atat de putin timp?E imposibil, probabil m-a impresionat ca nu s-a temut de mine.Dupa dus am incercat sa adorm si cu greu intr-un final am reusit.Dimineata urmatoare, de fapt ziua urmatoare pentru ca ma trezesem cam tarziu, vremea de afara ma sustinea pe mine de aceasta data si era prielnica pentru somn.Imi facea placere sa vad cum plange cerul si spala din pacate...Daca ar fi dupa mine ar fi trebuit sa ploua mereu si tot nu mi-ar curata tot pacatul din suflet.Atatea vieti rupte din radacinile lor firesti...dar asta e ciclul vietii, unul moare pentru a putea trai altul.Nu puteam ramane in casa pe o asemenea vreme, mai ales ca aproape nimeni nu indraznea sa iasa din casa pe un asa timp.Lucru bucurator pentru mine, pentru ca uram multitudinea de oameni, imi provocau replusie.Ma plimbam absent prin ploaia rece cand imi aud numele rostit de o persoana ce se afla in spatele meu:
- Ryan!
Era Ayumi.Desi afara ploua si iti era aproape imposibil sa observi asta, eu am putut observa ca plange.A alergat pana la mine si m-a luat in brate continuand sa planga.Nu stiu de ce, dar in momentul in care m-a strans in brate am simtit cum intregul corp imi e strabatut de fiori.Am inchis ochii si am strans-o si eu in brate.Nu voiam sa ii mai dau drumul, ma simteam...nici nu cred ca pot explica in cuvinte ceea ce simteam.Nu s-a desprins de mine, doar a ridicat capul si a spus sa n-o las singura, apoi m-a imbratisat din nou.Am ridicat-o in brate apoi mi-am desfacut aripile si am zburat pana la apartamentul meu.Acolo s-a acoperit cu o patura si i-am dat o ciocolata calda.Apoi m-am asezat pe un scaun si am intrebat-o:
- De ce plangeai?
- Nu plangeam.Spuse Ayumi ducandu-si genunchii la piept si lasand capul in jos si incepand din nou sa planga.
In acel moment m-am ridicat de pe scaun si m-am dus langa ea.Nici nu am apucat bine sa ma asez langa ea ca m-a si strans in brate.Plangea atat de tare...Cred ca pentru prima data in viata am simtit sentimentul pe care il uram pentru ca era atat de uman...:mila.
- Ce e?Am spus eu pe un ton calm.
- Parintii mei...spuse Ayumi printre sughituri.
- Ce s-a intamplat cu ei?
- Au fost ucisi.
- De catre cine?
- De unul din rasa ta.
- Cum ti-ai dat seama de asta?
- Nu mi-a fost prea greu avand in vedere cum au fost sfasiati...nicio fiinta umana nu putea face asta.Dar tu nu esti asa nu?Spuse ridicandu-si fata mica si plansa si cautand cu disperare un raspuns in ochii mei.
In momentul acela m-am ridicat de langa ea so am inceput sa ma plimb prin camera pana am ajuns la usa si mi-am lipit spatele de ea impreunandu-mi bratele.
- Ba da!Si eu am luat vietile multor oameni pana acum.Trebuie sa ma hranesc ca sa supravietuiesc.Dar asemanarea intre mine si noul vampir e valabila pana intr-un punct: eu nu ucid din placere asa cum o face el.Stiu ca in ochii tai sunt un criminal oricum si nu ma astept sa intelegi.Am spus lasand capul in jos.
- Ba te inteleg!Si sti ce mai inteleg?Spuse Ayumi pasind spre mine.
- Nu... am spus incet cu o voce stinsa.
-Ca speranta vede invizibilul, simte intangibilul si implineste imposibilul.Te iubesc!
Apoi m-a sarutat si singurul impuls pe care l-am simtit s fost sa-i raspund la sarut.Dupa care am strans-o in brate si am sarutat-o lung.Intelegeam ca e vulnerabila si imi doream s-o pot proteja.Stiam ca pot.Din ziua aceea a ramas la mine acasa.Insa ma temeam de un singur lucru: ca nu cumva atunci cand demonul pune stapanire pe mine s-o sfartece, sau sa-i bea sangele.Asta nu trebuia sa se intample, atunci cand simt nevoia de sange ea nu trebuie sa fie langa mine sau sa plec cat mai repede in cautarea unei ni victime.Timpul a trecut repede si cu fiecare zi langa ea ma simteam tot mai implinit.Simteam cum traiesc vazandu-i zambetul si gustandu-i buzele dulci.Iubeam sa ma trezesc dimineata vazand-o langa mine.Era singura fiinta de care imi pasa si pentru care as fi facut orice.
Intre timp noul vampir facea ravagii in oras.Foarte multi oameni mor in zadar.Eu imputinasem numarul victimelor, deoarece Ayumi imi fura din spitale pungi cu sange.
Intr-o seara a spus ca iese pentru a se intalni cu un prieten din copilarie.Bineinteles ca nu a fost de acord stiind ca e in pericol, dar ea mi-a spus locul de intalnire si ora fixa la care va fi acasa si incapatanta cum era s-a dus.Nu ca nu as fi avut incredere in ea, dar chiar ma temeam sa nu pateasca ceva, asa ca am urmarit-o.A ajuns la locul de intalnire, dar persoana care trebuia sa apara intarzia.Insa vad cum din spatele ei se apropie ceva cu viteza mare.Era vampirul.Nu am apucat sa ii rostesc numele, caci a fost luata pe sus.Am incercat sa-l urmaresc, dar era prea rapid, se vedea ca e vampir deplin.La un moment dat prea in urma fiind, am coborat la sol incercand sa gasesc o solutie.Simteam cum sangele imi fierbe in vene, mii de nervi ma strangeau de gat si am inceput sa lovesc tot ce imi iesea in cale.Am ajuns acasa un speranta ca ma voi putea gandi mai bine la o solutie.Am gasit sub usa o hartie pe care scria: “Daca vrei ca fata sa traiasca, omoaro pe Ariana, mama ta.Femeia aceea frivola merita sa moara.Dupa ce iti vei fi terminat treaba, vino la stancile de langa raul de la capatul orasului.”
Sa-mi ucid mama?Ce treaba are vampirul cu mama?Doar nu...?Nu, nu se poate, in plus a ucis atatea persoane pana acum, de ce ar ezita s-o ucida pe mama.O fi ea femeie frivola, dar e femeia care mi-a dat viata.Mama sau Ayumi?Cum ma pot gandi macar la asa ceva?O voi salva pe cea pe care o iubesc, pe cea care m-a fost alaturi, pe Ayumi!E bine sa stiu macar ca e in viata.Am pornit spre locul in care stiam ca sta mama, dar am aflat ca se mutase.Cu greu am reusit sa-i aflu actuala adresa.Intalnirea dintre noi a fost una care mi-a provocat doar repulsie.Stateam in fata ei, iar ea analizandu-ma si-a adus aminte ca am trasaturile tatalui meu.Dupa indelungate priviri taioase sparg tacerea:
- De ce?
- De ce am facut-o?Din placere.Spuse razand sarcastic.
- De ce m-ai parasit?
- Pentru ca te uram, te urasc, nu esti decat o greseala, o himera.
- Atunci de ce dracu m-ai mai nascut?Am urlat eu la ea.
- Din placere, asa cum am mai spus.
In momentul acela mi-am dat seama ca nu am de ce sa am remuscari si am ucis-o cu sange rece.Am plecat la locul de intalnire cu vampirul pentru a o elibera pe Ayumi.Mergeam cu zambetul pe buze, crezand ca o voi recupera teafara.Insa cand a ajuns acolo...am zarit....doar siroaie de sange.Ea zacea intr-o balta de sange.Simteam cum sangele imi acelereaza in vene, ura ma coplesise, neputand sa stau in picioare, cad in genunchi langa ea si incep sa plang, so smucesc sa se trezeasca si sa urlu.Dar ea nu se trezea...simteam cum tot s-a rupt in mine, pana si echilibrul meu cu lumea asta.Dintr-o data aud cum cineva bate din palme in spatele meu si ma intorc brusc.
- Bravo!Frumos lucrat!Ti-ai omorat mama pentru o oarecare, imi place, imi semeni!Ai sange rece.
- Nenorocitule!Ai spus ca o vei lasa in viata!De ce...de ce...?
- Am uitat sa specific ca un vampir adevarat nu-si tine promisiunile.Greseala mea...
- De ce nu ai omorat-o chiar tu pe Ariana?Te teameai?Nenoroci...
- Nu tr grabi.Ca si tine si eu m-am indragostit de o muritoare si nu am avut puterea s-o ucid, dar tu ai putut.Deci esti ca mine, ar trebui sa fi mandru de asta.
- Eu nu o sa fiu niciodata ca tine.
In momentul acela m-a napustit asupra lui.A urmat intr-adevar o lupta strasnica.Era puternic...in conditii normale nu as fi putut niciodata sa-l inving, insa acum coplesit de ura si durere luptam cu maxima forta.Cu greu, dar am reusit sa-l distrug,l-am sfasiat mai rau decat facuse el cu Ayumi, mi-am omorat proprii parinti.Pe Ayumi am ingropat-o langa rau si i-am improvizat o cruce din crengi.
De atunci echilibrul meu cu lumea in care traiesc a fost rupt.Amintirile imi navaleau puternic in minte, facandu-ma sa-mi amintesc motivul pentru care m-am maturizat, m-am inchis si mai mult in mine transformandu-ma in fiinta rece si fara scrupule care sunt azi.Am inceput sa ucid din placere...am devenit un nenorocit la el ca tatal meu.
Amintirea ei era din nou aici, in locul in care am ajuns prima data impreuna, mai puteai zari peretii goi, urmele serilor petrecute impreuna, zile imbaiate in veselie.Ganduri scrise in Tara lui Nimanui, acorduri de pian pierdute in tacere, mirosul pregant al unei zile de primavara...Mai am puterea doar sa-mi amintesc ceea ce ai spus si sa sper ca ai sa te intorci la mine...inger sau demon, te vreau inapoi!
< Speranta vede invizibilul, simte intangibilul si implineste imposibilul>
avatar
iulika

Mesaje : 2
Data de înscriere : 25/11/2009
Varsta : 23

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum